Opțiune simplă

O mie de cuvinte de ți-aș spune,
Sunt sigur că n-aș spune mai nimic
Iar vorbele, ca simplă opțiune,
M-ar face de simțiri să mă dezic.

Aș aduna idei într-o grămadă
Punându-le un ambalaj frumos,
Însă doar el s-ar vrea a fi dovadă
Că vieții îi e gândul de folos.

M-aș acuza, lipsind de libertate
Concretul pas ce nu-i pornit din gând
Urzind, sub un imold de lașitate,
Un lait-motiv de adevăr plăpând.

Mi-aș obiga simțirile să tacă,
Să uit că sunt un om și nu-s robot
Ce face doar ce e-nvățat să facă,
De oamnii ce prea puține pot.

Aleg să tac, să stau în așteptare,
Și despre tine vești să tot aștept,
Venite chiar ca simplă întâmplare,
Lăsându-mă-n trăiri pe drumul drept.

Cuvintele pot să mai stea o vreme,
Știind că timpul nu le e trecut,
Rupând păienjenișul de dileme
Înspre firescul altui început.

Deja-i urnită, gata să înceapă
Povestea unui drum fără sfârșit
În care piedici n-or să mai încapă
Și nici idei de-a se lăsa cotit.

Trăirii-i las puterea ca, întreagă,
Să fie pas dintâi pe-același drum
Ce, în curând, va fi să ne aleagă
Renăscători și renăscuți din scrum.