Lilianei
Privesc la tine... rochia n-ascunde
Ceea ce-mi este mie de văzut,
Un orizont ce tot se-ntrepătrunde
Cu ce va fi, din tot ce-a fost trecut.
Văd coapsele cu totul dezvelite,
Ca mărginiri de drum și clar reper
Înspre tărâmul marilor ispite
Și preumblarea viselor prin Cer.
Nu-i nici o umbră, ce s-ar vrea perfectă,
Care să-mi pună piedici, pe ascuns,
Chiar dacă și lumina-i incorectă
Spunându-mi că ce văd îmi e de-ajuns.
Sânii ți-i văd, chiar simt a lor savoare,
Plini de feblețea gândului profund
De-a fi ca rugăciunea-ncepătoare
Când gurii mi se dau și nu se-ascund.
Văd rochia... pe tine toată, goală,
Lăsându-ți sânii palmelor căuș,
Lăsându-mi-te fără de-ndoială
Că ne avem printr-un firesc retuș.
În ochii tăi văd stele oglindite
De ochii mei ce trupul tău îl văd
Când prin mișcări, de simțuri unduite,
Mă faci speranța vieții s-o-ntrevăd.
Deasupră-mi văd cum sânii mi se lasă
Motiv de gust și de extrem consens
Când peste pieptu-mi zvâcnetul i-apasă
Prin chiar esența pasului imens.
Și-n libertatea ta covârșitoare
Mă simt dorit însemn definitiv
Fiind verdict de clipă viitoare,
Ca termen, rezultant, imperativ.
Văd rochia, și văd că îți stă bine,
Dar și așa mi-e dat să văd mai mult,
Din noapte-n care numai eu cu tine
Vom defini contururi de tumult.
Îți sunt reper și piatră de-ncercare,De la-nceput ți-am spus, am fost cinstit,Ca drept mergând, știind să ai răbdare,Golgota să o ai ca țel finit.N-am pus, în nici un fel, la îndoialăPuterea-ți de-a-ntreba printr-un răspuns,Însă știam că fără de migalăRăspunsul n-o să-ți fie de ajuns.Te-am îndemnat, prin firea mea, la fapteCroite pe tiparul omenesc,La ceas de seară și în miez de noapte,Și-n miez de zi, de-așa a fost firesc.Ieșind din felul ordinii comune,Ieșind din categoricul banal,Voie ți-ai dat ideii de-a supuneChiar și contrariul planului real.A fost un tot, format din nopți și zileÎn care n-aveai cum să nu-nțelegiCă dincolo de întrebări subtileÎți voi lăsa puterea să alegi.Eu chiar știam c-ai să alegi în pripă,Știam că n-ai să vrei să schimbi nimic,Lăsând chiar și trăirea în risipă,Numindu-mă un om cu rolu-i mic.Găsit-ai calea ce-o credeai ușoarăGăsind plecarea drum normal, firesc,Ca adevărul trist să nu te doarăCă-n tine eu, de-a pururi, dăinuiesc.Dar totul e o nouă rătăcire,Privești din nou un orizont suspect,Ce-ți dă avânt de falsă tălmăcireA simplului, firescului aspect.Reperele, fără să știi, se schimbă,Și-ai să te vezi, schimbată, în oglinziCe nu vorbesc aceeași veche limbăȘi nu-ți mai dau motive să te-aprinzi.N-ai să-nțelegi, n-ai să mai ai răbdare,Cu neputința ta te vei lovi,Că ea, punându-ți viața la-cercareVa încerca mereu a te trezi.Și-n zori de zi, o zi ce nu-i departeVa fi să vezi un nor, răzleț, pe cer,Ce îți va fi imbold și semn de carteA ceea ce îți spun... Că sunt reper...Ca piatră de-ncercare, într-o noapte,Ce se va face noapte de hotar,Leac îți voi fi, prin cumulul de fapteCu rol fixat de-al vieții calendar.Apoi va fi întâia zi seninăȘi-ntâia zi cu rost și cu temei,Când n-ai să-ți mai găsești o altă vinăSimțind că ești femeie-ntre femei.
Din depărtarea mea te văd... Nu poți să dormi,
Nu-ți mai ajunge timpul de-ntristare,
Pașii ți-s mici deși i-ai vrea enormi,
Și te-ntristează lipsa de urmare.
Ți-e gândul tot mai greu, extrem de greu,
Și-n el e rece, zi de zi mai rece,
Că doar furtuni în juru-ți vezi mereu,
Doar prin furtuni simți viața că îți trece.
Ți-am spus cândva și, iată, iar îți spun,
Că-i vremea de-a urni, mai clar, ideea,
Că poți trăi frumos, nu în surghiun
Să tot omori ceea ce ești, femeia!
Acum e greu ceva să-ți țin ascuns,
Și nu mai ai motiv de-a contrazice,
Este destul, prea mult, îndeajuns,
Tăcerii, prin absurd, am fost complice...
Viața îți spune clar... mai fă un pas,
Dar nu-l gândi cum crezi că ar fi bine...
Ți-l știu de mult... atât ți-a mai rămas,
La ceas de seară să îl faci cu mine...
Și nopții, iar, să-i fim un tot, reper
Al clipei ce-ți va fi normalitate
Cu tot ce îți dorești, cu tot ce sper,
Negând idei de efemeritate.
Să-mi fii dorinței mele panaceu,
Iar eu să-ți fiu profund simțirii tale,
Lipsiți de al regiilor clișeu
Ce neagă regăsiri consensuale.