Numărare pe hotare

Anii-s trecuți, ni-s puși la socoteală
De legi ce fac într-una socoteli
Crezând că vom cădea la învoială
Cu cei ce cred în simple bănuieli.

Însă e greu să le tot dăm dreptate,
Să zicem totdeauna ce vor ei,
Să ne gândim că doar atât se poate,
Încorsetați de falsele idei.

Suntem, cum suntem... Și suntem dovada
Că limitarea nu-i ceva concret
Și nu suntem totuna cu grămada
În care amintirea-i crunt regret.

De-atâtea ori, trecând prin miez de noapte,
Feriți de cei ce-s simpli privitori,
Ne dăm menirii prin concrete fapte,
Ne suntem împlinii doritori.

Sunt unii ce tot spun că timpul trece
Infricoșați de-al vârstelor decor,
De arșiță, de ploi, de vremea rece
De simplul fapt că visele și mor.

Sunt cei ce stau cu ochii-n calendare
Mirați că ce-u putut abia mai pot,
Punându-și, fără limite, hotare
În căutarea vieții de robot.

Sunt acuzat, și tu ești acuzată,
De nerespect a ceea ce impun,
Voind, cumva, din lume să ne scoată,
Văzând că-n nici un fel nu ne supun.

Și anii trec, mereu numărătoarea
Ajunge însăși ea a fi reper
Când vrea să contrazică întâmplarea
De-a nu fi noi cum oamenii ne cer.