marți, 2 iunie 2020

Gând, și leac, și antidot

Noaptea trecută te-am avut în gând,
Și tot veneau idei să îmi impună
Să le ascult, lăsându-mă să-mi spună
Ce relevanțe stau acum la rând.

Ceru-mi părea cu totu-nseninat
Deși simțeam în jur că totuși plouă,
Dar prevestirea unei vieți, cu totul nouă,
Mi-era motiv cu totu-ntemeiat.

Nimic nu semăna cu ceva vechi,
Toate aveau un iz de noutate,
Și-am înțeles că-i timpul când de poate
Ieșirea din tocmelile străvechi.

Vedeam ușor concluzii cu motiv
Ivit din depărtări voit sihastre,
Să ne-amintim de viață și de moarte,
Ca-ntr-un concret extrem, imperativ.

Din umbra unor stele ce-au apus
Într-un trecut dintr-o trecută viață,
Văd simplul, minim, gol în nori de ceață,
Ce-i semn de-atunci, la minimum redus.

Și tu erai acolo, ca și-acum,
Sedusă de-o nebună rătăcire,
Vedeai o nuanțată nălucire,
Crezând-o drum când n-aveai nici un drum.

Ce n-am putut atunci, acum să pot
Ne este dată marea întâmplare,
Ca-n vreme de prea multă-nsingurare,
Să ne avem și leac și antidot.

Azi ești aici, cu tot ce e firesc,
Să-mi vii din întâmplarea viitoare,
Ca iar să-mi fii o lacrimă de soare,
Putânt, ca pe atunci, să te iubesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu